Cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor vă propunem spre vizionare online a expoziției de reproduceri ale pictorului Nicolai Bessonov (1962-2017), artist plastic rus, cercetător în domeniul culturii și istoriei romilor.
O parte de reproducerile lucrărilor sale sunt expuse în incinta Centrului-muzeu ,,Memoria Holocaustului și Toleranța Interetnică” al Casei Naționalităților.
Nicolai Bessonov pe parcursul activității sale a exprimentat în diverse genuri plastice: ilustrație de carte, pictură, design digital (postere pentru interior). Picturile sale se regăsesc în colecții private din Rusia, Spania, Germania, Danemarca, Statele Unite și Japonia.
Colorate, pline de farmecul culturii romilor, fie atunci când dau în cărți, fie când stau în fața rugului, fie în șatre, cu copii, fie când cântă sau dansează, pânzele sunt o mărturie extraordinară a felului în de a fi a romilor și cultura lor.
Lucrările artistice, jurnalistice și de cercetare dedicate istoriei și culturii romilor au ocupat un loc aparte în opera lui N. Bessonov, la începutul anilor 1990. În procesul creației artistice, interesul pentru formele culturii rome s-a dezvoltat într-un interes de cercetare a genezei costumului tradițional al romilor și imaginea acestora în viziunea artiștilor europeni.














