Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Festivalul Etniilor vă propune o varietate de activități în diferite zone

La data de 17 septembrie, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Etniilor, cu genericul ”Unitate prin diversitate” va colora capitala în nuanțele diversității etnice și culturale.

Porturile populare, dansurile și bucătăria tradiționale, dar și multe alte noutăți interculturale îi așteaptă pe cei care doresc să facă cunoștință sau să reîntâlnească bogăția multietnică și să se informeze asupra profunzimilor și caracteristicilor interculturalității din țara noastră.

 

La ediția din anul curent, am pregătit zone tematice, unde Vă așteaptă o varietate de activități și oportunități, fiecare zonă oferindu-vă ceva unic și interesant.

 

Veți putea explora Zona curților etnice  unde 20 de etnii vor prezenta specificul şi valorile etnice, iar toate în ansamblu vor împărtăşi diversitatea patrimoniului cultural european.

 

Zona Lectorium prilejuiește o adâncire în valorile prezentate în cadrul evenimentului, prin diverse teme de discuții. Astfel, pe parcursul festivalului, vor avea loc o serie de prezentări, unde veți putea cunoaște cultura altor popoare, precum și aspectele conviețuirii pașnice în societatea noastră.

 

Festivalul va găzdui o scenă, unde veți avea ocazia să vă bucurați de diverse genuri muzicale, cu participarea interpreților și  colectivelor artistice ale minorităților etnice din republică.

 

Cei mai iscusiți bucătari abia așteaptă să vă cucerească cu combinații culinare apetisante, de la prima gustare în Zona gastronomică. Varietatea bucătăriei va fi pe placul oricărui gurmand, căci de la festival nu vor lipsi delicii precum: kaurma și ghezleme, khorovats, draniki, baklava, pierniki și altele.

 

 

Festivalul Etniilor promovează tradițiile meșteșugărești și valorile minorităților etnice. În zona târgului-expozițional vor participa 12  meșteri populari din țară, care vor prezenta specificul etnic al obiectelor de artizanat, împărtășind identități culturale.

 

Copii vor avea și ei o zonă special dedicată lor, orășelul copiilor ”În Grădina copilăriei” unde se vor distra la maxim. Animatorii vor fi cei care vor asigura buna dispoziție pe tot parcursul evenimentului, cu un program distractiv, concursuri, posibilități de a etala talentele muzicale, coregrafice și cele de pictori.

 

Vă invităm să zâmbiți și să abundați în emoții în Zona Foto, acolo unde veți putea face mai multe fotografii pozitive și frumoase de la Festival.

 

Descoperă zona ta și exploreaz-o la maxim!

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda