Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Vizita de lucru în raionul Dubăsari

La data de 18 septembrie curent, Veaceslav Reabcinschii, director general al Agenției Relații Interetnice, a efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari, unde s-a întâlnit cu conducerea raionului, reprezentanții Consiliului raional și conducătorii serviciilor desconcentrate și descentralizate din raionul Dubăsari.

 

În cadrul întâlnirii, oficialul a vorbit despre mandatul, rolul și atribuțiile Agenției pentru susținerea minorităților etnice din țară, în procesul lor de integrare în sfera socială, culturală și lingvistică. ,,Obiectivul prioritar stabilit de către Agenția Relații Interetnice a fost și rămâne a fi consolidarea relațiilor interetnice, dialogul continuu dintre conducerea statului, societatea civilă, organismele internaționale și organizațiile etnoculturale, respectând astfel principiile democrației și drepturilor omului, asigurând o comunicare directă cu etniile conlocuitoare din Republica Moldova”, a subliniat Veaceslav Reabcinschii.

 

De asemenea, directorul general al ARI a prezentat Programul Național „Consolidarea relațiilor interetnice în Republica Moldova în contextul integrării europene – CRIn", dar și Programul de acordare a burselor de merit pentru elevii și studenții de etnie romă din învățământul liceal, profesional tehnic și superior, implementate de către instituția pe care o conduce.

 

Oficialul a încurajat autoritățile publice locale să susțină și să promoveze diversitatea etnică în raionul Dubăsari, în vederea valorificării resurselor culturale și sociale pe care aceasta le aduce, accentuând că, prin implicarea activă și sprijinul reciproc, putem contribui la întărirea coeziunii sociale și la construirea unei comunități mai unite și mai echilibrate.

 

Alexandru Reul, vicepreședintele raionului, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru vizita și discuțiile purtate, menționând că autoritățile raionului Dubăsari sunt deschise pentru colaborare și susținere întru promovarea unei societăți unite cu tradiții și cultură respectate.

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda